• hard disk esterno 1tb
  • Lego Stazione di polizia
  • frasi celebri
  • Oroscopo Acquario 2012
  • sport facts
  • « Mama – de George Coşbuc | Main | Sania – de Vasile Alecsandri »

    Noapte de vară – de George Coşbuc


    By admin | October 19, 2008


    Zările, de farmec pline,
    Strălucesc în luminiş;
    Zboară mierlele-n tufiş
    Şi din codri noaptea vine
    Pe furiş.

    Care cu poveri de muncă
    Vin încet şi scîrţîind;
    Turmele s-aud mugind,
    Şi flăcăii vin pe luncă
    Hăulind.

    Cu cofiţa, pe-ndelete,
    Vin neveste de la rîu;
    Şi cu poala prinsă-n brîu
    Vin cîntînd în stoluri fete
    De la grîu.

    De la gîrlă-n pîlcuri dese
    Zgomotoşi copiii vin;
    Satul e de vuet plin;
    Fumul alb alene iese
    Din cămin.

    Dar din ce în ce s-alină
    Toate zgomotele-n sat,
    Muncitorii s-au culcat.
    Liniştea-i acum deplină
    Şi-a-nnoptat.

    Focul e-nvelit pe vatră,
    Iar opaiţele-au murit,
    Şi prin satul adormit
    Doar vreu cîne-n somn mai latră
    Răguşit.

    Iat-o! Plină, despre munte
    Iese luna din brădet
    Şi se nalţă,-ncet-încet,
    Gînditoare ca o frunte
    De poet.

    Ca un glas domol de clopot
    Sună codrii mari de brad;
    Ritmic valurile cad,
    Cum se zbate-n dulce ropot
    Apă-n vad.

    Dintr-un timp şi vîntul tace;
    Satul doarme ca-n mormînt-
    Totu-i plin de duhul sfînt;
    Linişte-n văzduh şi pace
    Pe pămînt.

    Numai dorul meu colindă,
    Dorul tînăr şi pribag,
    Tainic se-ntîlneşte-n prag,
    Dor cu dor să se cuprindă
    Drag cu drag.

    Voteaza aceasta poezie
    Rating: 7.8/10 (327 votes cast)

    Topics: Poezii despre vara | No Comments »

    Trimite unui prieten prin Y!M

    Daca consideri ca aceasta pagina ti-a fost de folos , poti pune link catre ea.
    Pur si simplu fa un copy-paste in site-ul tau cu codul generat mai jos (Ctrl+C pentru a copia)
    Linkul o sa arate asa: Noapte de vară – de George Coşbuc

    Comments