« Anotimpurile, de Sorin Cerin | Main | Uitare , de Sorin Cerin »
Îmi e greu fără Tine, de Sorin Cerin
By admin | October 21, 2008
Am să plătesc cu murirea nemuririi şi cu viaţa neantului,
Fiindcă Amintirea nu mai vrea să înflorească,
În Clipa care nu doreşte cu nici un preţ,
Tocmai plata de adineaori,
Şi atunci nu am alte monede ale acestei Existenţe,
Decât să caut în Necunoaştere,dincolo de murire şi nemurire,
Poate aflu ceva nou în Gândul tău,
Ruinat de Dragoste şi Destin,
Încât îmi e teamă să trec pe lângă el,
Pentru a nu se prăbuşi pe mine,
Ştiind că atunci mi-ar ucide
Toate Visele cărora le-am dat naştere
Din Tine şi pentru Tine,
Spre a fi Eu,
Aripa pe care vei zbura,
Spre a prinde Îngerii din mers,
Care-şi urmează Calea lor spre Dumnezeu,
Tocmai pentru a afla Iubirea,
Pe care o căutam şi noi,
În noi,
Iar abia acum înţelegem unde este Calea Îngerilor,
În şoapte,îmbrăţişări,săruturi,mângâieri,
Unde nimeni nu s-a mai aflat vreodată,
Nici măcar cu paşii gândurilor sale,
Pe acea Cale,unde nu mai există nici o urmă,
De altcineva,decât de Tine şi Eu,
Dincolo de orice Lume,de orice Destin,
Unde nici Umbra nu mai poate înţelege,
Faptul că a părăsit-o Soarele,
Şi toate astea doar pentru a fi cu Tine.
Te iubesc!
Topics: Poezii de dragoste | No Comments »
Trimite unui prieten prin Y!M
Daca consideri ca aceasta pagina ti-a fost de folos , poti pune link catre ea.
Pur si simplu fa un copy-paste in site-ul tau cu codul generat mai jos (Ctrl+C pentru a copia)
Linkul o sa arate asa: Îmi e greu fără Tine, de Sorin Cerin