• hard disk esterno 1tb
  • Lego Stazione di polizia
  • frasi celebri
  • Oroscopo Acquario 2012
  • sport facts
  • « Orion -de Geo Bogza | Main | Cătelusul schiop – de Elena Farago »

    Dragostea – de Mircea Cărtărescu


    By admin | October 20, 2008


    deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
    pe-atunci mama era doar o fetiţă
    şi părul ei era din şuvite de diamant.
    ea se opri din jocul ei
    îşi netezi rochiţa
    şi privi înspre curcubeu.
    era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
    pe câmp muşeţelul se întunecase.

    mama privi înspre curcubeu.
    era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
    iar părul ei electrizat, transparent
    se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
    roşul curcubeului era negru.
    şi oranjul lui era negru.
    şi galbenul lui era negru.
    şi verdele lui era negru.
    şi albastrul lui era negru.
    şi indigoul lui era negru.
    doar violetul lui rămânea violet.
    violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

    mama ştiu atunci că este pierdută.
    avea să cunoască dragostea.
    şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca
    se împodobi cu vene şi oase.
    mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
    şi o porni în sus pe curcubeu.

    umbra ei, cu vertebre şi intestine
    îi continua joaca.

    2

    era o corabie din pânză de păianjen.
    călătorea pe marginea curcubeului negru
    ca pe marginea unei batiste cu chenar.
    mama vedea în jur norii de staniol
    care îi reflectau chipul.
    din când în când, bombardierele americane
    se încurcau în cuiburile de păianjen
    ale tambuchiului, ale bocaportului
    dar mama, la etravă
    le apuca delicat între degete
    şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind
    ca pe nişte modele din balsa şi celofan.

    încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan
    picurase stropul de sânge.
    deşi părului ei săpat în diamant
    i se tociseră vârfurile.
    deşi sub bluza ei de gumă arabică
    i se arcuiseră sânii.
    încă era curajoasă
    încă era orbitoare.

    3

    umbra mamei, printre vilele verzi,
    printre tecarii albaştri
    aruncă un ciob de sticlă în casuţe reci de şotron.
    veni amurgul
    ca un animal de carne transparentă
    ca o floare cu petalele de gingii.
    venira apoi stelele
    şi începură să pască vilele verzi
    tecarii albaştri.
    umbra mamei căpăta organe ciudate:
    trese,
    decoraţii,
    cravase.

    îi crescu păr pe piept şi pe antebraţe.
    îi crescu păr pe falangele degetelor.
    îi crescu capacitatea craniană.
    dar asta nu avea să-l salveze.

    4

    o pisică deschise ochii şi văzu o farfurie neagră
    în care o femeie neagră îi turna un fir de lapte negru.
    un vatman intră într-un depou negru.
    un fluture se aşeză pe un zid negru.
    doar curcubeul mai scânteia
    aruncând flăcări negre.

    venise vremea dragostei, sfârşitul lumii.
    venise apocalipsa, care e dragostea.
    venise fiara care latră flacăra
    venise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticlă, curele de transmisie
    şi care pompa sub pielea stelelor ameţeala
    venise pipăitul cu mirosul în lesă
    venise vazul cu auzul în colivie
    venise fiinţa cu neantul încolăcit după gât
    venise înghesuiala, fier lângă plastic, oţel lângă sticlă, enzime lângă ciment,
    clor lângă pânză şi frunze în glande şi oase în rouă şi
    ochi în stilouri şi fălci suprapuse şi gheare şi pioneze
    şi nori şi păpuşi şi oceane

    totul în tot
    tot peste tot
    dinţi în dinţi şi gură în gură şi sex în sex şi coaste în coaste
    şi istorie şi piuliţe şi figuri de stil
    şi permanganat de sodiu şi flori cu petale, sepale, stamine, pistil
    toţi iubind totul
    toţi fecundând totul
    peste tot numai apte şi apti
    numai icre şi lapţi
    încât cosmosul de lumine
    văzut de departe, e doar fiara care se împreunează cu sine
    fiara din apocalipsă
    eclipsă de spirit,
    eclipsă.

    5

    dar mama era deasupra
    era încă de neatins
    ea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negre
    şi oasele iliace îi crescuseră ca nişte aripi gălbui, ca de flutur,
    mama-şi lua zborul vâslând din oasele iliace
    peste acoperişuri şi paratrăznete
    până ajunse în lună.

    6

    luna era un mare balon de săpun
    ce reflectă în curbură lumea de jos
    ea atrăgea copacii şi scotea petalele din boboci
    ea forma în profunzimea pământului florile de mână
    ea pieptăna cristalele de cuarţ
    deşuruba femeile bătrâne ca pe păpuşile chinezeşti
    şi scotea din ele adolescente
    deşuruba adolescentele şi scotea fetiţe
    deşuruba fetiţele şi scotea un oftat.
    luna cea galbenă
    plutea deasupra curcubeului negru
    iar mama pătrunse în ea, se ghemui acolo
    lipindu-şi aripile una de alta.

    7

    umbra mamei se zbătea-n plină dragoste
    cu uniformă ferfenită, cu buletinul fâşii
    îşi croia drum prin dor, prin langoare
    prin luxură, prin pasiune, prin emoţie, prin lascivitate
    căci
    - dragoste ! urlau caloriferele
    - dragoste ! draperiile
    - dragoste ! magazinele de piese auto
    - dragoste ! şobolanii
    umbra mamei printre răcitoarele negre
    cu gheaţă neagră, făcea paşi negri
    zgâriat de uneltele negre-ale dragostei.

    8

    luna cea galbenă
    plutea deasupra curcubeului negru.
    aripile mamei începură să se destrame
    faţa i se lăţi, ochii se spălăciră
    până substanţa corpului ei se omogeniza cu a lunii.
    doar scheletul subţire se mai văzu
    prin transparenţă, o vreme.

    9

    tata văzu deodată răsărind luna.
    deasupra bucureştiului, deasupra atelierelor ITB
    răsărise luna mai mare decât pământul.
    şi toate obiectele negre şiroiră umbre colorate
    şi umbra mamei, tată, şiroi o umbra colorata
    cu trupul subţire şi craniu enorm.
    dragostea neagră nu era dragoste.
    sculele negre nu erau scule.
    fusese fiară, coşmarul negru, apocalipsa, trezia
    fusese realul, stihia.
    “ciudat vis am visat”, gândi tata
    “în care se făcea că lumea există”.

    10

    craniul tatălui deveni uriaş
    gândirea sa deveni infinită
    voinţa sa deveni fără frână
    puterea sa deveni fără margini.
    privi oraşul şi oraşul se dărimă.
    spuse o vorbă şi galaxia se sfărâmă
    întinse aripi şi se înalţă
    vâslând înspre stele
    străpungând cu imaginaţia miliarde de lumi paralele
    simţând pe spinare curentul rece al sorilor
    dărâmând cu aripi de liliac orice scară a valorilor
    prin probabil, prin veşnic, prin niciodată
    înota cu faţa nealterată
    pe când respiră
    trecuturi şi viitoruri de mucava.
    între degetele perlate
    purta o floare cu patru petale unificate
    şi purta un ochi albastru în loc de craniu
    de care îi atârnă corpul subţire şi straniu.

    11

    tata ajunse în faţa lunii.
    scheletul mamei se topise-n substanţa ei.
    luna emise o limbă de flacără
    şi ceea ce era nici tu, nici eu, nici el
    persoana a patra de neconceput, se târî înspre globul de foc.
    şi dragostea avu loc.

    12

    şi dragostea avu loc
    şi globul întră în vibraţie
    şi-n jurul lui se adunară – de unde? de când? -crochiuri şi guase
    proiecţii ortogonale, machete, simulări pe calculator
    scheme de maşini, materiale didactice
    formule algebrice.
    şi-n acest nor ireal sfera se sfărâmă
    în doua, în patru, în opt, în şaisprezece
    în treizeci şi două, în şaizeci şi patru
    până deveni un arici de mare, apoi un viermişor,
    un peşte primitiv, o broască, o pasăre
    un oposum, un cimpanzeu, un copil
    un val, un astru, o floare,
    un nor, o cascadă, un cleşte,
    un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai
    o lume, o muscă, o structură economică, un preot, un icosar
    amintirea unei nopţi de dragoste, proiectul frăşinului de a mai înfrunzi
    o dată, zâmbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate oraşele lumii, toate bacteriile existente în corpul oceanului, o vulpe
    care udă zăpada de sânge rozându-şi piciorul prins în capcană, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele şi tipăriturile, rasele de oameni care
    vor exista peste zece miliarde de ani, camera în care scriu acest poem şi fiecare literă din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodată nimic, de a nu fi
    mircea cărtărescu şi de a nu fi existat niciodată şi de a nu fi existat nimic niciodată
    căci dragostea este totul
    iar totul este făcut mai ales din nimic.

    Voteaza aceasta poezie
    Rating: 6.2/10 (73 votes cast)

    Topics: Poezii de dragoste | No Comments »

    Trimite unui prieten prin Y!M

    Daca consideri ca aceasta pagina ti-a fost de folos , poti pune link catre ea.
    Pur si simplu fa un copy-paste in site-ul tau cu codul generat mai jos (Ctrl+C pentru a copia)
    Linkul o sa arate asa: Dragostea – de Mircea Cărtărescu

    Comments