Poezii, poeme, versuri » Poezii despre primavara

Anotimpurile, de Sorin Cerin

admin — Tue, 21 Oct 2008 11:27:42 +0000

E peste tot numai toamnă încât am uitat de ghiocei,
Şi numai cuvinte veştejite in calea mea,
Peste care calc vrând nevrând,
Le aud cum foşnesc adânc în sufletul pierdut de tine,
Prin buzunarul rupt al Întâmplării,
Vrând parcă să-mi zică,
Că nu sunt niciodatată şi nicăieri cuvinte trecatoare,
De aceea te alintam:Eternitate!

Încerc sa le inţeleg,dar când privesc cerul,
Stoluri de amintiri se indreaptă către gândurile calde,
Fiindu-le teamă de iarna care se apropie a realităţii,
Unde erai pierdută pe geana unei Amintiri,
Cazute pe mâna unei Speranţe,de unde,
Ai fost luată,fiind observata in ultima clipă de Timp,
Şi ascunsă între sânii acestuia,
Pentru a- I aduce noroc.
Abia atunci te văd pe tine,atât de frumoasă,
Cum apari in coloritul autumnal al cuvintelor ruginite,
Şi îmi e teamă să nu pleci!
Nu aş vrea să te pierd,pentru nimic in lume,
Chiar daca vei fi dusă de vara săruturilor noastre,
Când ne topeam de fierbinţeala simţirilor,
Încotro se îndreaptă stolurile amintirilor.
Atunci incerc cu infrigurare să caut,
Veşminte înţesate cu buchete de ghiocei vestitori,
Dar zarea sorţii mele e pustiită de orice veşti,
Sau orice alte flori ale momentelor eternei schimbări,
Atunci când Zapezile plang,
După iarna viselor in care erau regine,
Ale regelui Alb Imaculat,de orice păcat,
Dat de aceasta Existenţă blestemată cu acel dureros,A fi!
Izvorâte din abisurile unei Intâmplări Neîntâmplătoare,
Spre a se cunoaşte pe Sine.
Însă am înţeles aceasta prea târziu,
Uitând că mai sunt până şi departe de orice simţire,
Uitând că ghioceii au apărut din nou,
Peste mormântul viselor mele,
Atunci când Zăpezile plâng…..
Şi astfel te-am pierdut frumoasa mea cu ochi de primăvară,
Cu rochie de cuvinte foşnitoare duse de zările pustii ale uitării,
Spre eternul Nicăieri si Nicioadată………

Note de primavara – de George Bacovia

admin — Sun, 19 Oct 2008 16:16:54 +0000

Verde crud, verde crud…
Mugur alb, si roz si pur,
Vis de-albastru si azur,
Te mai vad, te mai aud!

Oh, puncteaza cu-al tau foc,
Soare, soare…
Corpul ce întreg ma doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de rachita,
Primavara,
O copila poposita la fîntîna
Te îngîna
Pe cîmpia clara…

Verde crud, verde crud…
Mugur alb, si roz si pur,
Te mai vad, te mai aud,
Vis de-albastru si azur.

Primavara – de Lucian Blaga

admin — Sun, 19 Oct 2008 15:32:50 +0000

A cunoaşte. A iubi.
Incă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.

Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Inca-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.