Poezii, poeme, versuri » Poezii despre moarte

Uitare , de Sorin Cerin

admin — Tue, 21 Oct 2008 11:35:07 +0000

Mă afund în nesfărşirea morţii de dinainte de naştere,
Şi vreau să întreb Neînţelesul,
De ce ne-am născut?
Înveşmântaţi cu atât de multe Iluzii,
În frigul acestei Lumi cu nume de Durere?
Oare ne-ar fi mai frig fără mantia minciunii de a şti că ştim?
Sau mai cald?
Şi căldura prea mare a sentimentelor te ucide.
Atunci cum e mai bine?
Dar dacă nu mai eşti?
Şi admiri lumea Nefiinţei de dincolo de tine?
De dincolo de noi,
După noi,
Dintotdeauna şi înainte de a fi noi?
Dragostea mea cea mare,
Oare cum te-aş vedea fără vălul Iluziei Vieţii,
Care flutură haotic în bătaia vântului Existenţei?
Oare te-aş mai iubi atât de mult?
Aş mai suferi de fiecare dată când mă gândesc la tine?
Ştiind că ne desparte un Destin?
Ce într-o realitate fără de Iluzie a Vieţii poate fi un Înger,
Care să ne poarte pe aripile sale,
În braţele unui Dumnezeu al Împlinirii,
Fără a mai trebui să cunoaştem vreodată Despărţirea acestei Lumi,
Şi nici Murirea pentru a privi în zarea gândurilor Nemurirea,
Ştiind că privirile noastre se vor uni în eternitate doar prin Moarte!
Atunci mă întreb iubire ce e această Lume?
E binecuvântare şi frumuseţe sau blestem şi suferinţă?
În ochii care se pierd mereu căutând o viaţă întreagă,
Pentru a găsi Moartea.
E această Lume, dor şi nemărginire în zâmbetul care îngheaţă haotic,
Privind un Cuvânt însîngerat de apusul unei iubiri?
Sau poate că privirea ta este unicul adevăr,
Al unei Clipe din care nu va trebui să ieşim niciodată,
Pentru a nu ne pierde în imensitatea oceanului nesfârşit,
Al uitării de noi.

De aceea noi vom rămâne mereu în Clipă şi niciodată dinainte sau în urma sa.
Este tot ce avem,
Este sensul acestei Existenţe,
Este Nemurirea din oceanul Muririi,
Este Amintirea din eternitatea Uitării

Moartea Este O Minciuna – de Alexandru Macedonski

admin — Sun, 19 Oct 2008 19:06:11 +0000

Sub a soarelui lumina
Soapte umbla prin gradina,
Fluturi zboara sub cais…
Batrânetea e un vis.

Apa cânta la fântâna
Si cu trestia se-ngâna,
Iar sub soare sau sub luna
Moartea este o minciuna.

A murit… – de Octavian Goga

admin — Sun, 19 Oct 2008 17:06:07 +0000

De-o zi-n-treagă plâng alături biata Mura cu fecioru.
În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru.

De-nvălire o vecină s-a-ndurat cu două straie,
Şi drept pernă o desagă a umplut Mura cu paie.

L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă,
O scumpete pusă-n ladă de pe când era mireasă.

Busuioc şi izmă creaţă a adus cumătra dar,
Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creiţar.

Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte,
Nu mai umblă azi, şi Mura de păcat se teme foarte…

Între foi de nuc, alături, lângă fruntea lui de ceară,
Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară.

Doi cărbuni sfiala-şi scapăt, adormind sub pirostrii,
Întunerecul coboară prin ferestrele pustii…

Mura stă pe faţa vetrii şi-i cad lacrimi în cenuşe…
Leneş scârţâie ţâţâna ruginită de la uşe.

Se iveşte-n prag copila judelui Zăbun, cea mare,
Şi din mâneca cămăşii scoate-n-cet o lumânare.

Cruce-şi face, o aprinde… Tremurând, para gălbuie
Nu se-ndeamnă de sfială, cât pe-aci era s-apuie…

- Nu mai plânge, Mură, leică, zice fata lăcrămând.
Mura stă cu faţa stinsă şi răzleţ o paşte-un gând:

Ce viaţă fără milă… Lângă mort, la căpătâi,
I-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi.